Saranizii

       Expansiunea islamică medievală cunoaşte două etape distincte. Prima, derulată pe parcursul secolului al VII‑lea, are drept rezultat configurarea vastului imperiu al Omeiazilor, care se întindea de la Tanger la Herat şi de la Marea Caspică la Aden. A doua etapă începe în secolul VIII, când regiunile Sind, Transoxiana, Horezm şi Peninsula Iberică, ultima cucerită fulgerător de liderul maur nord‑african, Tarik ibn Ziyad, în anii 711‑714, sunt înglobate în statul islamic. Chiar după ofensiva eşuată la Poitiers (732), musulmanii se menţin în Narbonne, până într‑o fază avansată a domniei lui Pepin cel Scurt (759). Aceşti cuceritori tereştri, sedentarizaţi în bazinul occidental al Mediteranei, vor dobândi, treptat, şi experienţă nautică. Orizontul şi vocaţia maritimă au determinat organizarea unor societăţi de navigatori‑piraţi, în Spania musulmană şi Africa de Nord (Ifriqiya), care, vreme de secole, sub denumirea de sarazini, au terorizat coastele Mediteranei occidentale.

Astfel, piraţii musulmani din Tunisia încep cucerirea Siciliei (827). Porturile importante ale insulei sunt asediate şi luate în stăpânire progresiv: Palermo (831), Messina (843), Siracuza (878), Taormina (902). Alţi confraţi ai lor ocupă definitiv arhipelagul Balearelor (902). De frica sarazinilor, populaţia din Corsica şi Sardinia părăseşte litoralul şi se retrage în interiorul muntos al insulelor. Porturile din sudul Italiei, Ponza, Ischia, Taranto, Bari şi Beneventum sunt jefuite şi chiar cucerite, în anii 812‑846. Utilizând unele dintre aceste oraşe drept capete de pod, sarazinii nu se vor sfii să efectueze şi un raid asupra Romei (846). În replică, regele carolingian, Ludovic al II‑lea, organizează o intervenţie militară în Italia meridională. Intruşii islamici vor fi evacuaţi din Beneventum (847), Bari (871) şi Taranto (880) doar cu concursul trupelor bizantine. Campania e prădată sistematic, până în anul 885, cînd, la iniţiativa basileului Nikeforos Focas, sudul Italiei redevine o posesiune a Bizanţului.

Atacurile sarazinilor se derulează cu aceeaşi insistenţă şi‑n prima jumătate a secolului următor. După ce întemeiază baze islamice la Liri şi Fraxinetum piraţii musulmani hispanici sau nord‑africani devin stăpânii Mării Tireniene şi periclitează frecvent Genova, Marsilia, Arles şi Calabria. Sunt spoliaţi, în trecătorile Alpilor, chiar şi pelerinii care se îndreptau spre Roma. Deşi sunt alungaţi din Fraxinetum, spre sfârşitul secolului al X‑lea, sarazinii vor continua să afecteze mănăstirile din sudul Franţei prin raidurile din anii 1003‑1197. Contraofensiva maritimă creştină se lasă aşteptată în perimetrul Mediteranei occidentale până în secolul al XI‑lea, când, succesiv, sunt recucerite Sardinia (1022), Corsica (1091) şi Sicilia (1058‑1090). Cu sprijinul episcopului de Modena, e jefuită şi cucerită temporar aşezarea musulmană Mahdia (1087), de pe litoralul Africii de Nord.

 Sursa: Ovidiu Muresan, De la antichitatea tarzie la amurgul evului mediu ( sec. IV - XIII)