Constituția din 1866: prima constituție modernă a României și fundamentele monarhiei constituționale

Constituția din 1866 reprezintă primul text constituțional modern al României. Modul în care a fost adoptată, structura sa și influența directă a Constituției belgiene din 1831 îi conferă statutul de primă constituție românească în sens deplin. Ea a consacrat principiile fundamentale ale unei monarhii constituționale parlamentare și a pus bazele statului român modern.

1. Principiile fundamentale ale Constituției din 1866

Textul constituțional a introdus o serie de principii esențiale:

• suveranitatea națională

• guvernământul reprezentativ

• separația puterilor în stat

• monarhia ereditară

• inviolabilitatea monarhului

• responsabilitatea ministerială

• rigiditatea constituțională

• supremația Constituției

Aceste principii au definit arhitectura politică a României pentru următoarele decenii.

2. Suveranitatea națională și guvernământul reprezentativ

Articolul 32 stabilea că puterile statului emană de la națiune, ignorând formal atât tutela puterilor garante, cât și suzeranitatea otomană, deși România continua să plătească tribut.

Tot în art. 32 se preciza că puterile statului se exercită numai prin delegare, în conformitate cu Constituția – fundamentul guvernământului reprezentativ.

3. Separarea puterilor și rolul legislativului

Constituția a consacrat existența a trei puteri independente:

• legislativă

• executivă

• judecătorească

În practică, regimul era unul reprezentativ, cu un rol dominant al puterii legislative, exercitată colectiv de:

• monarh

• Reprezentanța Națională (Senatul și Adunarea Deputaților)

Monarhul avea însă instrumente puternice:

• drept de veto asupra legilor

• dreptul de a dizolva una sau ambele Camere

4. Sistemul electoral censitar: colegii și vot uninominal

Alegerea deputaților și senatorilor se făcea prin vot uninominal, pe baza unui sistem censitar strict.

Camera Deputaților – patru colegii inițiale

1. venit funciar ≥ 300 galbeni

2. venit funciar 100–299 galbeni

3. comercianți și industriași cu contribuție ≥ 80 galbeni

4. toți contribuabilii (vot indirect: 50 alegători → 1 delegat)

Senatul – două colegii

• proprietari rurali cu venit ≥ 300 galbeni

• proprietari urbani cu venit ≥ 300 galbeni

Reforma electorală din 1884

• colegiile I și II ale Camerei Deputaților sunt contopite

• apar trei colegii:

• I: venit ≥ 1200 lei

• II: orășeni cu impozit ≥ 20 lei

• III: săteni (vot indirect)

Repartizarea mandatelor: 75 (col. I), 70 (col. II), 38 (col. III)

5. Puterea executivă: monarh inviolabil, miniștri responsabili

Puterea executivă era încredințată monarhului, transmisă ereditar prin primogenitură masculină. Monarhul nu mai era pământean, ci provenea dintr‑o dinastie europeană.

Inviolabilitatea monarhului

• monarhul nu răspundea pentru actele sale

• toate actele trebuiau contrsemnate de un ministru

• ministrul devenea responsabil juridic pentru actul respectiv

Astfel, monarhul era titularul puterii executive, dar nu putea exercita efectiv atribuțiile fără miniștri.

6. Rigiditatea constituțională

Constituția putea fi modificată doar printr‑o procedură specială, diferită de cea a legilor ordinare. Această procedură reflecta ideea că:

• Constituția este o convenție între națiune și putere

• și abia apoi o lege fundamentală

Rigiditatea constituțională a garantat stabilitatea regimului.

7. Supremația Constituției și controlul de constituționalitate

Articolul 128 prevedea că:

• Constituția nu poate fi suspendată nici total, nici parțial

• are supremație asupra tuturor celorlalte legi

Pe cale cutumiară, instanțele au dobândit competența de a controla constituționalitatea legilor. În caz de conflict, judecătorul trebuia să aplice textul constituțional, nu legea inferioară.

8. Responsabilitatea ministerială și apariția Consiliului de Miniștri

Constituția din 1866 prevedea doar responsabilitatea juridică a miniștrilor (civilă și penală), nu și responsabilitatea politică în fața legislativului.

Instituția Guvernului nu era menționată în text. Abia Legea responsabilității ministeriale din 1879 a consacrat:

• existența Consiliului de Miniștri

• responsabilitatea juridică a membrilor săi

Responsabilitatea politică a executivului a apărut cutumiar, prin funcționarea regimului parlamentar.

Concluzie

Constituția din 1866 a fost fundamentul statului român modern. Ea a introdus principii democratice, a stabilit un regim parlamentar de inspirație occidentală și a creat un cadru juridic stabil, care a funcționat – cu modificări – până în 1923.

Prin suveranitate națională, separația puterilor, supremația Constituției și responsabilitatea ministerială, textul din 1866 a reprezentat un pas decisiv în modernizarea instituțiilor românești.

 Sursa: Curs istoria dreptului romanesc Universitatea “Dunărea de Jos”