Formarea regatului franc

Cel mai însemnat moştenitor al Imperiului Roman de Apus a fost regatul întemeiat de poporul francilor. Francii au edificat un stat ce a durat mai mult în timp şi care a reuşit să supravieţuiască personalităţilor ce iau asigurat ascensiunea şi a culminat cu restaurarea Imperiului occidental.

Aşezaţi în Toxandria ca federaţi ai imperiului în zona Rinului Inferior, deja din anul 358, francii salieni se extind treptat, ocupând la cumpăna veacurilor IV-V, întregul teritoriu cuprins între Rin şi Somme, cu centrele la Tournai şi Cambrai. Alte două ramuri ale francilor, ripuarii şi hessienii, se aşează primii în jurul Coloniei (Köln), ceilalţi pe valea Moselei. Primii care intră în istoria politică a Europei sunt salienii, iar în ceea ce priveşte tradiţia strămoşului întemeietor de dinastie Merowech, după care regii franci salieni s-au numit „merovingieni”, personalitatea sa se confundă cu legenda şi memoria istorică nu i-a păstrat decât numele. Urmaşul lui Merowech, regele Chlojo, a fost contemporan cu Aetius, care îl înfrânge obligându-l să rămână în zona Cambrai, unde îşi stabileşte centrul de putere. Moştenitorul lui Chlojo a fost regele Childeric, care se pune în slujba militară a comandantului roman al Galiei, Egidius. După cum s-a mai arătat, după căderea Imperiului Roman de Apus, fiul lui Egidius, pe nume Syagrius ia în stăpânire o mare parte a Galiei în calitate de „rex romanorum”, ajutat fiind de francii salieni ai lui Childeric. Acest rege moare în anul 482, când ştim că îşi extinsese deja autoritatea şi asupra oraşului Tournai în care rezidează şi unde este descoperit deja în anul 1653, în vechiul cimitir al oraşului, bogatul său mormânt, una dintre primele descoperiri arheologice de senzaţie cunoscute. Fiul lui Childeric a fost regele numit de izvoarele de limbă latină Clovis, dar întâlnit în scrierile de limbă germană şi sub numele de Chlodwig sau în cele de limbă franceză drept Chlodovech. Acest suveran a fost cel ce a întemeiat pe drept cuvânt regatul francilor, făcând din acesta cel mai puternic şi întins stat barbar de pe teritoriul fostului Imperiu Roman de Apus. Clovis a fost fără îndoială înzestrat cu mari calităţi militare şi politice, dar şi cu o ambiţie căreia nu i-a prea stat în cale nici o prejudecată, metodele de punere în practică a dezideratelor sale nefiind dintre cele mai fine.

În anul 486, el îl atacă pe tradiţionalul aliat al tatălui său şi ultimul reprezentant al autorităţii romane din Galia, Syagrius. După o puternică rezistenţă, francii reuşesc să cucerească oraşul Soissons, capitala lui Syagrius. Acesta încearcă să se refugieze în statul vizigoţilor, de unde este însă predat lui Clovis care îl execută şi anexează toate teritoriile acestuia. Următoarea acţiune al lui Clovis se îndreaptă împotriva poporului germanic al alamanilor locuitori ai Alsaciei, pe care îi înfrânge în anul 496, anexând teritoriile lor. Prestigiul de care se bucura Clovis, mai ales după înfrângerea lui Syagrius, este dovedit de interesul matrimonial pe care îl prezintă acest rege. Teodoric, regele ostrogot al Italiei, cere mâna surorii lui Clovis, aceasta devenind regină la Ravena, în anul 493. Clovis se căsătoreşte cu moştenitoarea Burgundiei, prinţesa Chrodechilde, nepoata regelui Gundobard. Prin această alianţă nu s-a extins numai teritoriul francilor, ci şi capitalul de încredere al regelui lor, Chrodechilde fiind catolică şi bucurându-se de mare credibilitate în rândul clerului galo-roman deja destul de influent.

În contextul creştinării în rit roman al francilor, Clovis găseşte motivul atacării, sub masca războiului confesional, a regatului vizigoţilor creştinaţi în rit arianist. Rivalitatea dintre cele două popoare germanice a mocnit încă din momentul primelor contacte directe. Deja în timpul războiului cu Syagrius, acesta din urmă înfrânt fiind se refugiază – după cum s-a arătat deja – la vizigoţi, care iniţial îi promiseseră ajutor împotriva francilor. Ameninţarea evidentă de război din partea lui Clovis îl face însă pe destul de nestatornicul rege vizigot Alaric al II-lea să îl extrădeze pe fostul său aliat Syagrius, trimiţându-l practic la moarte sigură. Prin acest act vizigoţii au sperat că şi-au răscumpărat liniştea, iar Alaric al II-lea neglijează pericolul franc şi se antrenează în războiul din Italia sprijinindu-şi rudele ostrogote. Când francii ajung cu posesiunile lor la Loara, curtea vizigotă de la Toulouse a început să-şi dea seama de pericol, dar era deja prea târziu. Francii declanşează războiul iar în anul 507, în bătălia de la Vouillé, zdrobesc oastea lui Alaric al II-lea şi desfiinţează statul vizigoţilor alipind teritoriile acestora.

Importantă pentru ultima perioadă de domnie a lui Clovis este şi redactarea codului de legi al francilor, cunoscut sub numele de „Lex Salica”, ce cuprinde cutume ale tuturor francilor, chiar dacă prin nume aminteşte doar de neamul salienilor. De asemenea trebuie menţionată recunoaşterea de către Bizanţ a statului francilor şi acordarea titlului de consul lui Clovis, în anul 508. Emisarii Imperiului Roman de Răsărit sunt primiţi la Tours, într-un cadru deosebit de festiv, o adevărată demonstraţie de putere şi religiozitate. În acest sens, alegerea oraşului Tours, reşedinţa episcopului Martin de Tours, întemeietorul vieţii monastice din Galia, a avut o semnificaţie deosebită, pecetluind încă o dată alianţa biserică regalitate în statul francilor, alianţă consfinţită dealtfel în ultimul an de domnie a lui Clovis, în Conciliul de la Orleans, unde se pun bazele organizării bisericeşti a regatului.

 Sursa: Zeno Karl Pinter, Ioan Marian Tiplic, Europa si Orientul Apropiat in Evul Mediu