Inocențiu Micu‑Klein – liderul care a trezit conștiința națională a românilor din Transilvania

La conducerea Bisericii Unite este ales Ion Micu, personalitate care avea să devină una dintre figurile legendare ale luptei naționale românești. Cunoscut ulterior sub numele de Ion Inochentie Micu‑Klein, întemeietor al Școlii Ardelene, acesta a trăit între anii 1692–1768 și a marcat profund istoria Transilvaniei.

Originar din satul Sadu, lângă Sibiu, fiu al unor țărani români, Micu a urmat studiile la colegiile iezuiților din Sibiu, Cluj și Târnavia (astăzi în Slovacia), unde se afla sediul arhiepiscopiei romano‑catolice din Ungaria. În anii de formare, a descoperit cu mândrie că românul Nicolae Olahus fusese arhiepiscop al acestor locuri cu două secole înainte – un detaliu care i‑a întărit convingerea privind valoarea și continuitatea românilor.

În 1728, la vârsta de 36 de ani, Ion Micu este ales episcop al Bisericii Greco‑Catolice din Transilvania, funcție confirmată oficial în 1732. În această poziție, primește titlul de consilier imperial, rangul de baron (1733) și un loc în Dieta Transilvaniei, devenind primul român cu drept de participare la lucrările acesteia.

🌟 Programul politic și cultural al lui Inocențiu Micu‑Klein

Ca episcop unit, Micu‑Klein inițiază un amplu program de redeșteptare națională, folosindu‑și influența pentru a apăra drepturile românilor. În numeroase memorii și „suplexuri” adresate Curții de la Viena și Dietei Transilvaniei, el cere aplicarea articolului 3 din a doua diplomă imperială privind unirea religioasă.

Obiectivul său strategic era clar: recunoașterea politică, economică și civică a românilor, atât „de jure”, cât și „de facto”. Printre revendicările sale se numără:

• recunoașterea românilor ca a patra națiune a Transilvaniei, cu drepturi egale;

• accesul românilor în structurile politice, administrative și educaționale;

• dreptul la învățătură în limba română;

• eliminarea statutului degradant de „națiune tolerată”.

⚖️ Argumentele istorice și juridice ale lui Micu‑Klein

Pentru a susține aceste revendicări, el folosește atât argumente istorice, cât și principii moderne ale dreptului natural:

• vechimea și continuitatea românilor în Transilvania;

• originea romană, considerată nobilă și legitimatoare a drepturilor asupra pământului;

• faptul că românii erau populația majoritară;

• contribuția lor esențială la întreținerea statului prin taxe și muncă.

În viziunea sa, „cel ce poartă sarcina trebuie să‑i simtă și folosul”, idee care sintetizează perfect nedreptatea sistemului feudal transilvănean.

🌾 Revendicări economice și sociale

Micu‑Klein atacă frontal privilegiile nobilimii maghiare, cerând:

• reducerea zilelor de robotă pentru iobagii români;

• egalitate între iobagii români, unguri și secui;

• restituirea pământurilor confiscate de „domnii de pământ”;

• dreptul românilor de a practica meserii în orașe și de a intra în bresle;

• accesul copiilor de iobagi la școli.

Toate aceste măsuri vizau ridicarea românilor din condiția umilitoare de „plebe” la statutul de națiune cu drepturi recunoscute și respectate.

Sursa: Grigore Georgiu, Istoria culturii romane moderne