Politica fiscala socialista

Odata cu trecerea la construirea societatii socialiste, lucrurile, în buna masura, s-au simplificat; în acelasi timp cu schimbarile intervenite în raporturile dintre diversele forme de proprietate, în sensul ca proprietatea statului, numita si proprietate a întregului popor, a devenit majoritara, iar proprietatile private au fost aduse la marimi apropiate, salariile au fost stabilite într-o grila unica la nivel national, câstigurile erau asigurate, în general, prin munca, munca desfasurata în interesul societatii.

La 1 ianuarie 1949, ca rezultat direct al etatizarii principalelor mijloace de productie s-au modificat caracterul si continutul platilor facute de întreprinderile statului. De altfel, unele modificari fusesera operate în sistemul fiscal si pâna la 1 ianuarie 1949: precum transformarea impozitelor directe proportionale în impozite progresive sau desfiintarea, în 1948, a impozitului exceptional de 12%, care fusese introdus dupa intrarea României în razboi.

Prin legislatia fiscala adoptata dupa 1 ianuarie 1949 au fost desfiintate în primul rând impozitele directe. Impozitul platit de întreprinderile si organizatiile economice de stat, numit impropriu impozit pe cifra de afaceri, a încetat de a mai fi impozit direct reprezentând mai degraba o forma de atragere la buget a venitului national centralizat al statului. Un an mai târziu, impozitul pe cifra de afaceri a fost modificat într-o oarecare masura si numit impozit pe circulatia produselor, asezat atât asupra mijloacelor de productie cât si asupra produselor de consum individual; prin lege erau obligate la plata impozitului pe circulatia produselor si întreprinderile particulare. În anul 1954 s-a recurs la o reasezare a impozitului, aplicându-se numai asupra bunurilor de consum individual, nu si asupra mijloacelor de productie, purtând denumirea de impozit pe circulatia marfurilor.

În 1949 a fost introdus un impozit asupra operatiilor de executare de diverse lucrari, prestari servicii, transporturi, precum si pe veniturile cooperativelor. A fost legiferat si impozitul pe spectacole, având un alt continut decât în trecut. Impozitul pe spectacole se calcula „fie sub forma de impozit proportional, în raport cu pretul biletului de intrare, conform tarifului oficial, fie sub forma de taxa fixa, stabilita pe zile, în raport cu localitatea si felul manifestarii.

Gospodariile agricole colective au platit initial un impozit reglementat prin legea impozitului agricol. În 1952 s-a introdus impozitul pe veniturile gospodariilor agricole si ale întovarasirilor agricole. Principiul era acela de impunere a veniturilor realizate efectiv si determinate în baza darilor de seama anuale cu aplicarea unor cote de impozit proportionale, diferentiate în functie de provenienta si destinatia conferita venitului. În 1955, impozitul pe venit a fost înlocuit printr-un impozit pe teren cu cote fixe.

Cât priveste impozitele si taxele încasate de la populatie e de precizat ca la 1 ianuarie 1949 au fost desfiintate impozitele directe si au fost introduse: impozitul pe veniturile populatiei [Legea 12/1949], respectiv Impozitul agricol [Legea 18/1949]. Trei ani mai târziu, Legea 12/1949 a fost înlocuita cu Decretul 4/1952, aplicabil de la 1 ianuarie 1952; acest decret a fost înlocuit printr-un altul cu nr. 153/1954 aplicabil de la 1 ianuarie 1954.

Legea timbrului (elaborata tot pe 1 ianuarie 1949) – Legea 6/1949 apoi Decretul 2/1949 au avut menirea de a reglementa taxele de timbru.

Tot cu 1 ianuarie 1949 – prin Legea nr. 11 au fost introduse unele impozite si taxe locale. Aceasta a fost abrogata 3 ani mai târziu si înlocuita cu Decretul 18/1952. Prin aceste acte normative erau  reglementate: impozitul pe cladiri, impozitul pe terenurile urbane, taxele asupra mijloacelor de transport, taxele pe animalele din orase, taxele forfetare pentru folosirea centrelor publice de desfacere a marfurilor.

Impozitele de la populatie aveau o pondere redusa. În 1957 reprezentau doar 9% din totalul veniturilor bugetare.

           Principalele venituri bugetare care proveneau de la unitatile economice de stat erau: impozitul pe circulatia marfurilor, cotele din beneficii, contributia pentru asigurarile sociale organizaiiile cooperatiste si populatia participau la formarea fondului bugetar cu o parte din veniturile lor pe calea impozitelor si taxelor.

În 1982 a fost promulgata legea privind participarea oamenilor muncii la constituirea fondului de dezvoltare economica144 prin care tuturor salariatilor li s-a dat posibilitatea de a deveni actionari în întreprinderile lor sau în întreprinderile la care erau arondati. Prin transformarea românilor din simpli salariati în actionari, statul român a reusit sa recapitalizeze întreprinderile si sa le suplimenteze, într-o oarecare masura, lichiditatile, ceea ce a dus la micsorarea decalajului dintre cerere si oferta în manifestarea lui pe piata.

Sursa: Constantin Rotaru, Socialism si capitalism in teorie si practica fiscala