Ioan‑Vodă cel Cumplit – între ambiție, rezistență și tragedie

🏛️ Drumul anevoios spre tronul Moldovei

În februarie 1572, domnia lui Bogdan Lăpușneanu ia sfârșit, iar tronul Moldovei este oferit unui pretendent cu o istorie zbuciumată: Ioan‑Vodă, supranumit „cel Cumplit”.

Încă din 1551, Ioan încercase să obțină tronul, sprijinit de hatmanul polon Sieniawski, dar tentativa de a-l înlătura pe Ștefan Rareș a eșuat. În anul următor, Ioan devine rotmistru în armata polonă, conducând un steag alcătuit exclusiv din moldoveni dezertori din oastea lui Rareș. Nici această încercare nu i-a adus tronul.

Abia în 1572, după două decenii de încercări, Ioan‑Vodă își vede visul împlinit.

🛠️ Reformele interne ale lui Ioan‑Vodă

Odată instalat, domnul începe o serie de măsuri energice:

• reorganizează Sfatul domnesc, eliminând adversarii și promovând fidelii;

• confiscă ocine mănăstirești, redistribuindu-le susținătorilor săi;

• introduce calendarul bizantin, cu începutul anului la 1 septembrie;

• bate monedă moldovenească din aramă (1573).

Totuși, începutul domniei sale marchează și o degradare a statutului Moldovei în raport cu Poarta Otomană. Ioan‑Vodă fusese instalat cu sprijin otoman și tătar, nu mai purta coroană domnească, iar tronul devenise un obiect de tranzacție politică.

🤝 Diplomație tensionată: între Polonia, Austria și Poartă

La începutul domniei, Ioan‑Vodă cere Poloniei extrădarea lui Bogdan Lăpușneanu și a averilor acestuia, promițând vasalitate față de regele Sigismund. În același timp, revendică Pocuția, considerată „ocina sa dreaptă”.

Deși unele surse afirmă că Ioan ar fi întreprins o campanie în Pocuția și ar fi cerut sprijinul lui Ștefan Báthory, relațiile cu Polonia se normalizează rapid. În iulie 1572, cu acordul Porții, Ioan‑Vodă devine vasal al Poloniei.

În același an, depune jurământ de credință și față de Maximilian al II‑lea, împăratul Austriei, promițând sprijin creștinătății. Totuși, Liga antiotomană nu se concretizează în acțiuni reale.

⚔️ Campania din 1574: de la Jiliște la București

Prima confruntare majoră are loc la 24 aprilie 1574, lângă Jiliște. Deși avea doar 20.000 de oameni, față de 40.000–100.000 ai adversarilor, Ioan‑Vodă obține o victorie spectaculoasă. O parte din oastea munteană i se alătură.

Domnul pătrunde în Țara Românească, ocupă Bucureștii și îl instalează pe tron pe Vintilă‑Vodă, fiul lui Pătrașcu cel Bun. Însă Vintilă este asasinat după doar patru zile, iar Ioan‑Vodă continuă lupta împotriva otomanilor:

• asediază Brăila, fără a reuși capturarea lui Alexandru al II‑lea și a lui Petru Șchiopul;

• zdrobește un detașament turco‑tătar la Lăpușna;

• asediază cetatea Bender.

Aceste succese nu schimbă însă balanța războiului.

🌊 Invazia otomană și trădarea de la Dunăre

În vara lui 1574, o armată otomană uriașă – estimată între 50.000 și 200.000 de oameni – se apropie de Dunăre. Ioan‑Vodă trimite la Oblucița un corp de 13.000 de oameni condus de Ieremia Golia, pentru a împiedica trecerea fluviului.

Golia trădează: negociază cu turcii și, pentru 30.000 de galbeni, le permite trecerea Dunării. Apoi se întoarce în tabăra moldoveană și îl dezinformează pe domn, susținând că doar o mică parte a armatei otomane a trecut fluviul.

⚰️ Bătălia de la Roșcani și moartea lui Ioan‑Vodă

La 10 iunie 1574, lângă lacul Cahul, începe bătălia decisivă. Situația devine rapid critică:

• otomanii sunt net superiori numeric;

• Golia și cavaleria boierească trec de partea inamicului;

• o ploaie scurtă udă praful de pușcă, lăsând oastea moldoveană fără artilerie.

Ioan‑Vodă se retrage pe un deal lângă Roșcani, unde rezistă până la 14 iunie. Înconjurat, acceptă oferta otomanilor de a-i cruța viața lui și oștenilor săi.

Ajuns în tabăra marelui vizir, este asasinat, în ciuda promisiunilor.

🕯️ Consecințele înfrângerii

Moartea lui Ioan‑Vodă a avut efecte imediate și dramatice:

• țara a fost devastată de tătari;

• Alexandru al II‑lea al Țării Românești a reușit să‑l instaleze pe tronul Moldovei pe fratele său, Petru Șchiopul;

• tradiția alegerii domnilor din dinastia Mușatinilor a fost întreruptă.

 Sursa: Ion Eremia, Istoria romanilor