Situatia de pe domeniile coroanei regale romane

      Prin adoptarea Legii Domeniilor Coroanei Regale la 10/22 iunie 1884 se constituia un patrimoniu format din moşii ce aparţineau statului, dar supuse familiei regale spre administrare. Astfel, se urmărea îmbunătăţirea situaţiei financiare a familiei monarhice, conform cu noul statut al ţării, devenit regat la 14 martie 1884. Acest domeniu, ce se compunea din douăsprezece moşii situate în diferite zone ale ţării, urma să aibă un statut cu totul diferit de cel al proprietăţilor particulare ale regelui. Regele Carol I şi urmaşii săi urmau să primească din partea statului uzufructul celor 118. 286 ha teren agricol. Scopul regelui, odată ce a primit aceste moşii, a fost acela de a le transforma în ferme model.

     O preocupare permanentă a arătat-o regele, în mod deosebit îmbunătăţirii situaţiei sătenilor de pe aceste teritorii, dar şi a celor din zonele învecinate. Acest lucru se putea face, în primul rând, prin depăşirea condiţiei de de oameni lipsiţi de carte. Astfel, atenţia sa s-a îndreptat, pentru început, către repararea acelor şcoli care se aflau în condiţii improprii desfăşurării activităţii didactice dar, şi către construirea unor noi localuri de şcoală, acolo unde nu existau. Toate aceste şcoli au fost înzestrate cu materialele didactice necesare. Considera însă că, pentru realizarea unei mai rapide dezvoltări intelectuale, foarte importante erau cărţile de lectură care să permită o mai bună înţelegere a istoriei ţării noastre, fapt posibil numai sub o îndrumare atentă a profesorilor. În aceste condiţii a căutat ca, pe lângă fiecare şcoală sătească să funcţioneze şi câte o bibliotecă. Biblioteci au fost organizate pe lângă toate instituţiile importante de pe domenii: şcoli, biserici, societăţi culturale dar şi o bibliotecă a domeniului. Cărţile existente aici prezentau diferite teme, de la cele religioase până la cele ştiinţifice, istorice şi practice.

      În intervalul 1884-1905, prin grija Administraţiei Coroanei, au funcţionat instituţii şcolare pe fiecare domeniu. Astfel, pe Domeniul Gherghiţa funcţiona un număr de şase şcoli, pe Domeniul Domniţa trei localuri de şcoală, în satele Piscu, Domniţa şi Corbeni, pe Domeniul Cocioc au fost construite două şcoli în satele Cocioc şi Pisc, iar în 1905, din fondurile Domeniului Coroanei şi cele venite de la judeţ era în construcţie, pe acest domeniu, un nou local de şcoală. Pe Domeniul Coroanei Ruşeţu a fot construită o şcoală cu patru clase de studiu, o sală specială pentru lucru manual, o cancelarie şi o locuinţă pentru învăţător. La Mălini existau patru şcoli, dintre care două erau mixte, la Mălini şi Găineşti.

      Pe lângă şcolile ridicate pe teritoriul Domeniilor Coroanei funcţionau şi ateliere şcolare. În cadrul acestora se lucrau pălării de paie, împletituri, diferite obiecte de traforaj, pirogravuri din răchită şi papură, iar fetele învăţau să realizeze diverse ţesături pe pânză, broderii. Toate materialele erau procurate tot cu cheltuiala Administraţiei. O parte dintre obiectele realizate aici erau vândute, dar multe dintre ele erau păstrate în muzeul Administraţiei Domeniilor de la Bucureşti.

      De asemenea, pe lângă fiecare şcoală exista şi câte o grădină şcolară, care cuprindea o suprafaţă de teren de 1-2 ha, unde elevii puneau în practică tot ceea ce învăţau la cursuri. Aici, sub îndrumarea învăţătorilor, ei învăţau modul în care se cultivă legume, pomii fructiferi şi, în special, felul în care se realizează altoitul. Produsele obţinute de pe aceste terenuri mergeau la expoziţii, iar cele mai reuşite primeau şi premii. Toate acestea aveau drept scop motivarea oamenilor de a se dedica tot mai mult cultivării pământului. Cum însă în mediul rural cea mai mare parte dintre oameni fuseseră lipsiţi de posibilitatea de a urma o şcoală, s-a luat şi iniţiativa organizării pe timp de iarnă, a unor cursuri pentru adulţi. Dintre cei care frecventau aceste cursuri cea mai mare parte erau neştiutori de carte, absolvenţi ai şcolilor primare sau cei care nu-şi încheiaseră cursul primar. Învăţătorii care susţineau aceste cursuri erau remuneraţi de către Administraţie, care le punea la dispoziţie şi materialul didactic.

      O altă preocupare a Administraţiei a fost aceea de a atrage pe ţărani către cultură. Programul societăţilor culturale urmărea organizarea de conferinţe unde să se discute subiecte legate de agricultură, economie etc. Fiecare Domeniu beneficia de cel puţin o astfel de societate culturală. La 24 ianuarie 1899, pe Domeniul Mălini a fost înfiinţată prima Societate culturală „D.A. Sturdza”, care de la 1 ianuarie 1902 se va transforma în societate economico-culturală. Aceasta avea 2 membri onorifici şi alţi 64 de asociaţi cu un capital de 1935,97 lei. Scopul acestei societăţi era acela ca, locuitorii să se poată împrumuta de bani, beneficiind de dobânbzi mai mici decât cele percepute de cămătari. Începând cu ianuarie 1905, aceasta a preluat statutul de bancă populară pentru a putea lucra cu Casa centrală a băncilor. În aceste condiţii dobânda va cunoaşte o scădere de la 15% pe lună la 8-10% pe an.

     Tot în sprijinul sătenilor, Administraţia a hotărât înfiinţarea unor infirmerii care să deservească pe cei care lucrau pe aceste Domenii, mai ales acolo unde spitalele erau la o distanţă destul de mare. Menţionăm, în acest sens, înfiinţarea pe Domeniul Gherghiţa a unei infirmerii rurale, situată într-un local cu două săli. Una dintre aceste săli servea ca loc de consultaţie, iar cealaltă era destinată ca locuinţă pentru agentul sanitar. Administraţia a utilat această infirmerie cu 6 paturi şi instrumente chirurgicale.

      Acţiunile iniţiate de către Administraţia Domeniilor nu s-au limitat numai la construirea de şcoli, biblioteci, teatre, biserici, infirmerii, ci şi la crearea de aşezăminte destinate invalizilor, a orfanilor de război, sau a altor opere de binefacere. Au fost aprobate, astfel, diferite cereri de ajutor, constând în bani sau produse, reduceri sau gratuităţi.

      Toţi angajaţii Domeniului Coroanei Regale aveau posibilitatea cumpărării de produse la preţ redus, după cum urmează: între 20 şi 25% pentru personalul superior fără şi, respectiv, cu copii; între 30 şi 35% pentru personalul inferior. Astfel de facilităţi erau acordate şi pensionarilor care serviseră această instituţie.

 

Sursa: Coord: Cezar Avram

           Autor: Narcisa Mitu, Arhivele Olteniei