Al Doilea Triumvirat: strategie politică, teroare și sfârșitul Republicii Romane (43–42 î.Hr.)

     Constituirea Al Doilea Triumvirat în anul 43 î.Hr. reprezintă una dintre cele mai spectaculoase și decisive manevre politice ale Antichității. Spre deosebire de primul triumvirat – o alianță informală între Caesar, Pompeius și Crassus – noua structură este instituționalizată prin lege, având puteri dictatoriale și un obiectiv clar: reorganizarea statului și eliminarea opoziției republicane.

O alianță calculată: Octavian, Marcus Antonius și Lepidus

După asasinarea lui Caesar în Idele lui Marte (44 î.Hr.), scena politică romană este dominată de tensiuni, rivalități și armate private. În acest context:

• Lepidus, guvernator al Hispaniei Citerior și Galliei Narboneze, îl sprijină pe Marcus Antonius și îl ajută să devină pontifex maximus.

• Marcus Antonius, refugiat în sudul Galiei, își regrupează trupele.

• Octavian, fiul adoptiv al lui Caesar, nu poate înfrunta singur forțele reunite ale celor doi comandanți.

O întâlnire tensionată are loc pe o insulă de lângă Bononia (Bologna). Fiecare lider vine însoțit de trupe, semn al neîncrederii reciproce. Totuși, interesele comune prevalează: eliminarea lui Decimus Brutus și zdrobirea rezistenței republicane.

Nașterea triumviratului: o magistratură extraordinară

Acordul obținut prevede:

• crearea unei magistraturi colegiale în trei persoane, valabilă cinci ani

• abdicarea lui Octavian din consulat

• numirea unor consuli favorabili triumvirilor (Ventidius Bassus și Quintus Pedius)

• redistribuirea provinciilor

• logodna politică dintre Octavian și Clodia, fiica Fulviei (căsătoria nu va avea loc)

Convenția este oficializată prin Legea Titia (27 noiembrie 43 î.Hr.), care îi proclamă pe cei trei drept:

triumviri rei publicae constituendae – „triumviri pentru reorganizarea statului”.

Este pentru prima dată când o astfel de alianță primește statut legal, devenind un instrument de putere absolută.

Teroarea prescripțiilor: epurarea politică a Romei

Imediat după oficializarea triumviratului, cei trei decid eliminarea adversarilor politici. Sunt trimiși în Roma percussores, asasini profesioniști, pentru a executa 17 persoane considerate periculoase.

Consulul Pedius publică lista pentru a calma populația, dar aceasta este doar începutul. Urmează:

• prescripții masive, comparabile cu cele ale lui Sulla

• două liste publice: una cu senatori, alta cu cavaleri

• confiscarea averilor proscrișilor

• recompense pentru delatori și asasini

Appian menționează 300 de senatori și 2.000 de cavaleri uciși. Alte surse oferă cifre diferite, dar consensul istoric indică o epurare de proporții.

Victime celebre: sacrificii politice și trădări personale

Negocierile dintre triumviri sunt dure:

• Lepidus își sacrifică propriul frate

• Octavian îl abandonează pe Cicero, cerut insistent de Antonius

Moartea lui Cicero, ucis pe 7 decembrie 43 î.Hr., devine simbolul tragediei Republicii. Capul și mâinile sale sunt expuse în For, ca avertisment. Reacția Romei este una de groază, iar Cicero devine martirul libertății republicane.

Divinizarea lui Caesar și consolidarea puterii triumvirilor

În atmosfera de teroare, la 1 ianuarie 42 î.Hr., Caesar este proclamat divin (divus) prin plebiscit. Senatul, decimat, nu mai poate funcționa ca for politic. Deciziile sunt luate de:

• comiții

• consiliul plebei

• triumviri, care prezidează și controlează instituțiile

Se revocă amnistia din 44 î.Hr. și se creează un tribunal special pentru judecarea cezaricizilor.

Republica romană, deja slăbită, intră în faza finală a destrămării sale.

 

Sursa:  Eugen Cizek, Istoria Romei