Iosif Capotă și Rezistența prin Cuvânt în Munții Apuseni

  Regiunea Huedinului nu a fost doar un teren al confruntărilor fizice, ci și teatrul unei rezistențe intelectuale și politice remarcabile. În centrul acesteia s-a aflat Iosif Capotă, a cărui activitate a demonstrat că un manifest poate fi uneori la fel de periculos pentru un regim totalitar ca o carabină.

1. Grupurile din Apuseni: Diversitatea Rezistenței

Zona Huedinului a fost fragmentată în mai multe nuclee de opoziție, fiecare cu strategia sa:

• Frații Șușman: Reprezentanții luptei de gherilă, implicați în confruntări directe cu Securitatea.

• Potra-Gheorghiu: Un alt nucleu activ de rezistență armată.

• Capotă-Dejeu: O grupare atipică, axată pe propaganda politică și menținerea moralului populației prin distribuirea de manifeste.

2. „Războiul Manifestelor”: 5000 de mesaje de libertate

Între anii 1949 și 1954, Iosif Capotă a redactat și răspândit aproximativ 5.000 de manifeste. Acestea nu erau simple foi de agitație, ci veritabile analize politice care atingeau peste 30 de teme esențiale:

• Respingerea colectivizării: Un punct sensibil pentru țăranii din zonă, manifestele îndemnau la nesupunere față de confiscarea pământurilor.

• Denunțarea cotelor: Protest împotriva dărilor obligatorii care lăsau populația rurală la limita subzistenței.

• Prezența Armatei Roșii: Manifestele întrețineau speranța că ocupația sovietică este temporară și că sprijinul din Occident este iminent.

3. Mitul „Organizației Armate” vs. Realitatea Juridică

Justiția „populară” l-a condamnat pe Capotă pentru organizarea unui grup armat, însă dovezile istorice și chiar procesele-verbale ale vremii nuanțează această acuzație:

• Lipsa ierarhiei: Nu existau jurăminte, grade sau o structură militară clasică.

• Relații de solidaritate: „Membrii” erau de fapt rude, prieteni sau foști colegi din PNȚ (Partidul Național Țărănesc) care îi ofereau găzduire și ajutor logistic.

• Rezistența non-violentă: Deși înarmat pentru autoapărare, Iosif Capotă a evitat sistematic confruntările sângeroase, preferând să acționeze ca un „apostol” al democrației în mediul rural.

4. Obiectivul Strategic: Speranța ca formă de supraviețuire

Prin acțiunile sale întinse pe mai bine de un deceniu, Capotă a urmărit un scop psihologic: subminarea sentimentului de invincibilitate a regimului. El a reușit să creeze o atmosferă de așteptare și rezistență pasivă, convingându-i pe oameni că „lucrurile vor reveni la situația de dinainte” și că libertatea merită orice sacrificiu.

---

Sursa: Gheorghe Onişoru (coord.), Mişcarea armată de rezistenţă anticomunistă