Istorie

  După izbucnirea războiului ruso-turc situaţia din Polonia părea a se complica. Confederaţia de la Bar era tot mai puternică pe plan intern, iar Rusia avea tot mai puţină răbdare în faţa acestor tendinţe naţionale. Frederic al II-lea spera tot mai mult în posibilitatea ocupării unor teritorii poloneze, primite drept compensaţie pentru ajutorul acordat Ecaterinei a II-a. Pe de altă parte, Austria nu putea să admită doar prezenţa Prusiei şi Rusiei în Polonia. După succesele răsunătoare obţinute de armata rusă încă de la declanşarea conflictului cu turcii, atât Austria, cât şi Prusia erau îngrijorate de creşterea puterii Rusiei. Încă din mai 1770, guvernul austriac a lăsat să se înţeleagă că Frederic al II-lea avea acordul său pentru ocuparea Prusiei poloneze şi a episcopatului de Ermeland. Rusia, care lăsa impresia puterii mai puţin culpabile în privinţa partajului statului polonez, părea tot mai mult a accepta în noile condiţii ideea lui Frederic al II-lea privind partajul Po...

  În plină pace, deschiderea unei noi succesiuni poloneze a adus Europa în faţa unei noi crize. Moartea lui August al II-lea (1 februarie 1733), electorul de Saxa şi regele Poloniei, a pus problema succesiunii pe tronul polonez, asta deoarece coroana era electivă. Doi candidaţi s-au anunţat în cursa pentru ocuparea tronului polon: fiul regelui defunct, August, noul elector de Saxa, puternic susţinut de către Austria şi Rusia; şi socrul lui Ludovic al XV-lea, Stanislas Leszczynski, ales rege în 1704 în locul lui August al II-lea, dar detronat după victoria rusă de la Poltava, susţinut de către Franţa. Prusia era legată prin alianţă de Austria şi Rusia încă din 1726, iar aceste trei state încercau acum să-şi impună propriul candidat pe tronul polonez. Mai mult, în secret, cele trei mari puteri au alcătuit, încă din 1732, un plan comun de partaj al statului polonez. Graţie subsidiilor franceze, Stanislas a fost ales de către Dieta electorală rege al Poloniei pe 12 septembrie 1733...

  Tratatul semnat la 21 iulie 1774 reprezintă un punct de cotitură în istoria „chestiunii orientale”, marcând schimbări majore în raporturile de putere dintre Rusia și Imperiul Otoman. Documentul evidențiază modul în care Rusia începea să se raporteze la noile realități politice din Europa de Est, profitând de poziția sa tot mai influentă pentru a interveni direct în afacerile interne ale Porții Otomane. În mod clar, tratatul consemnează declinul vizibil al puterii otomane. ⚔️ Reconfigurarea teritorială și influența Rusiei în regiune Sub presiunea Austriei, Rusia a retrocedat Moldovei și Țării Românești către Imperiul Otoman, însă a păstrat teritorii strategice precum Kubanul, Terekul și stepa dintre Bug și Nipru, inclusiv gurile Niprului. De asemenea, Rusia a obținut controlul asupra Azovului și strâmtorii Kerci. Crimeea a fost declarată independentă, iar în nordul Mării Negre turcii au rămas doar cu fortăreața Otceakov, ultima lor poziție strategică importantă. Un alt câștig ma...