Istorie

  În 1929, România a adoptat Legea pentru organizarea ministerelor, un act normativ esențial care a impus centralizarea aparatului administrativ și organizarea tuturor ministerelor într-un sistem unitar. În conformitate cu Constituția și cu această lege, regele și guvernul au devenit organele centrale ale administrației de stat, consolidând structura executivă a statului român modern. 👑 Rolul regelui și al Președintelui Consiliului de Miniștri Constituția prevedea că Președintele Consiliului de Miniștri era desemnat de rege pentru a forma guvernul și pentru a conduce activitatea acestuia. Prim‑ministrul deținea, de regulă, și portofoliul unuia dintre ministerele importante, cel mai adesea Internele sau Externele, chiar dacă legea permitea existența miniștrilor fără portofoliu. 🏢 Extinderea și reorganizarea ministerelor (1920–1936) Perioada interbelică a fost marcată de o serie de reorganizări instituționale menite să adapteze administrația la noile realități politice, economice ș...

  Codul civil austriac (ABGB) a continuat să se aplice pe teritoriile din Transilvania, Banat și Bucovina chiar și după Marea Unire, numeroase instituții juridice rămânând în vigoare o perioadă îndelungată. În paralel, legislația civilă maghiară a exercitat o influență semnificativă, cele două sisteme având numeroase puncte comune, dar și diferențe notabile. 👤 Reglementări privind persoanele: capacitate, vârstă și statut juridic Codul civil austriac reglementa atât capacitatea de folosință, cât și capacitatea de exercițiu, aceasta din urmă fiind determinată nu doar de vârstă, ci și de: • sex, • lipsa rațiunii, • alte incapacități naturale sau juridice. Legislația maghiară prevedea dispoziții similare. Etapele de vârstă în ABGB • Copilăria: 0–7 ani • Impubertatea: 7–14 ani • Minoratul: 14–24 ani • Majoratul: de la 24 de ani pentru restul vieții Aceste categorii aveau consecințe directe asupra capacității juridice și a posibilității de a încheia acte civile. 💍 Căsător...

  În epoca modernă, reglementările privind relațiile de muncă au cunoscut transformări semnificative, pe fondul tensiunilor tot mai vizibile dintre muncitori și patroni. În deceniile 6, 7 și 8 ale secolului al XIX‑lea, când contradicțiile sociale se manifestau încă în forme incipiente, a început procesul de organizare a proletariatului român. 🤝 Primele forme de organizare: asociațiile de ajutor reciproc Prima etapă a organizării muncitorilor a fost apariția asociațiilor de ajutor reciproc. Muncitorii tipografi au fost primii care s-au asociat, fiind expuși prin natura profesiei lor la ideile progresiste care circulau în Europa în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea. Ulterior, au apărut asociațiile profesionale, ca reacție la: • zilele de muncă de 15–16 ore, • condițiile insalubre, • lipsa repausului săptămânal, • absența oricărei forme de protecție sanitară. 🕊️ Repausul dominical și primele reglementări ale timpului de muncă Prima reglementare a repausului săptămânal a...