Istorie

    În anii interbelici, România a trecut printr‑un amplu proces de reorganizare administrativ‑teritorială, menit să creeze un cadru unitar pentru un stat recent întregit. Între 1918 și 1929, autoritățile au căutat o formulă care să armonizeze tradițiile administrative diferite ale provinciilor istorice și să răspundă nevoilor unui stat modern. Comisia Mehedinți: fundamentul reformei Pentru realizarea unui decupaj administrativ coerent, a fost constituită o comisie prezidată de Simion Mehedinți, din care făceau parte personalități ale vremii, oameni de știință și reprezentanți ai armatei. Printre membrii săi se numărau geografii Vintilă Mihăilescu și Vasile Meruțiu. Prima propunere: județe mari, autonome Comisia a propus inițial: • 48 de județe, fiecare cu 300.000–400.000 locuitori • desființarea a 28 de județe prin contopire • crearea unor unități cu resurse suficiente pentru o autonomie locală reală Protestele autorităților locale au blocat însă această variantă. A do...

În a doua jumătate a secolului al XIX‑lea și începutul secolului XX, România a traversat un proces accelerat de modernizare economică. Legiuitorul a acordat o atenție specială dezvoltării întreprinderilor industriale, intervenția statului realizându‑se în două etape distincte: • până în 1887 – prin legi speciale pentru înființarea unor fabrici • după 1887 – prin reglementări generale, menite să stimuleze ansamblul economiei naționale 1. Legea din 1887: primele măsuri generale pentru încurajarea industriei naționale Actul normativ din 1887, intitulat „Măsuri generale pentru încurajarea industriei naționale”, a reprezentat primul cadru legislativ coerent dedicat dezvoltării industriale. Facilități acordate întreprinderilor Legea prevedea: • punerea la dispoziție a terenurilor pentru construirea fabricilor • înlesniri vamale pentru importul de mașini, utilaje și materii prime • reduceri la transportul feroviar al produselor • scutiri de impozite • preferință la comenzi...

Constituția din 1866 a reprezentat un moment de cotitură în istoria dreptului românesc, consacrând principiul separării puterilor în stat și, în mod special, independența autorității judecătorești. Inspirată de prevederile Convenției de la Paris, legea fundamentală a stabilit cadrul instituțional al justiției moderne, iar legislația ulterioară a consolidat treptat acest sistem. 1. Principiul separării puterilor și independența justiției Constituția din 1866 prevedea că: • puterea judecătorească se exercită prin curți și tribunale • hotărârile se pronunță în virtutea legii și se execută în numele Domnului Codul civil întărea acest principiu prin art. 4, care interzicea judecătorului să emită dispoziții cu caracter general sau normativ. Singura excepție era: • controlul de constituționalitate, exercitat incidental, cu efecte doar asupra cauzei concrete. Separarea față de puterea executivă Ministerului Justiției i s‑a interzis să dea „deslegări în pricini judecătorești”. Totuș...

La sfârșitul secolului al XIX‑lea și începutul secolului XX, Europa intră într‑o etapă de tensiuni crescânde, rivalități coloniale și reconfigurări diplomatice. În acest context, Franța devine principala inițiatoare a blocului politico‑militar cunoscut sub numele de Tripla Înțelegere sau Antanta, creat ca răspuns la ascensiunea Germaniei și la alianțele formate în jurul acesteia. 1. Franța – motorul Antantei: revanșă, colonii și echilibru european Politica externă franceză era dominată de două obiective majore: • recuperarea Alsaciei și Lorenei, pierdute în 1871 • extinderea colonială în Africa și Asia În același timp, Parisul trebuia să țină cont de noile realități geopolitice, în special de puterea crescândă a Germaniei unite sub conducerea lui Bismarck. 2. Apropierea franco‑rusă: capital, interese și rivalități balcanice Apropierea dintre Franța și Rusia a avut mai multe cauze convergente: a) Dependența financiară a Rusiei Până în 1889, Rusia acumulase datorii de 2,6 mil...

Constituția din 1866 reprezintă primul text constituțional modern al României. Modul în care a fost adoptată, structura sa și influența directă a Constituției belgiene din 1831 îi conferă statutul de primă constituție românească în sens deplin. Ea a consacrat principiile fundamentale ale unei monarhii constituționale parlamentare și a pus bazele statului român modern. 1. Principiile fundamentale ale Constituției din 1866 Textul constituțional a introdus o serie de principii esențiale: • suveranitatea națională • guvernământul reprezentativ • separația puterilor în stat • monarhia ereditară • inviolabilitatea monarhului • responsabilitatea ministerială • rigiditatea constituțională • supremația Constituției Aceste principii au definit arhitectura politică a României pentru următoarele decenii. 2. Suveranitatea națională și guvernământul reprezentativ Articolul 32 stabilea că puterile statului emană de la națiune, ignorând formal atât tutela puterilor garante, cât ș...