Istorie

Cea mai veche grupare de oraşe trebuie localizată sub sfera de influenţă bizantină în zona Mării de Negre şi pe cursul inferior al Dunării. Anticul Tyras în limanul Nistrului apare la mijlocul secolului 10 sub numele de Maurokastron, în italiană Maurocastro, în slavă Belgorod, în română Cetatea Albă, în germană Weissenburg, în turcă Akkerman. În 1246 se aude de neguţători italieni în această zonă, în a doua jumătate a aceluiaşi secol se întemeiază aici o colonie genoveză. Chilia, identică poate cu cetatea bizantină Lycostomion, în italiană Licostomo, aflată la gura de vărsare a Dunării, apare în 1274 ca exil al unui patriarh din Constantinopol; la acea vreme trebuie să se fi înfiinţat şi colonia genoveză. Vicina, care se bănuieşte că s-ar fi aflat pe lângă Mahmudia, pe braţul Sf. Gheorghe al Dunării, este atestată în sec. 11, iar în sec. 13 şi 14 era reşedinţă episcopală ortodoxă şi un înfloritor centru comercial, cum demonstrează numeroasele contracte comerciale încheiat în Per...

În sistemul popular, obligațiile rezultau din evenimentele cardinale în viața omului: naştere, nuntă, zestrea şi claca fiind, de asemenea, forme tradiționale de obligații. În altă ordine de idei, Legea Ţării consacra răspunderea personală, deşi s-a păstrat şi tradiționala răspundere solidară a obştii pentru faptele membrilor săi în materie fiscală, penală etc. În sistemul de impozit numit cisla, satul era impus la plata unei sume globale, repartizată apoi pe gospodării, după puterea lor economică. După întemeierea statelor, unele atribuții ale obştilor în soluționarea faptelor penale au trecut în competența aparatului de stat. Pentru infracțiuni grave (omucidere) se aplicau amenzi grele – deşegubine, constând dintr-un mare număr de vite – suportate de întregul sat dacă acesta nu putea preda pe vinovat. Principalele contracte întâlnite sunt: a. donația. Donatorii puteau fi domnul, regele ungur, apoi principele pentru Transilvania, persoane private, dar cu confirmarea domnului, ...

Istoria raporturilor ţărilor române cu Poarta atestă faptul că, pe lingă numeroasele   confruntări militare, domnii români au negociat cu otomanii, au semnat unele tratate în care s-a prevăzut un statut special, autonom, nu de provincii otomane obişnuite unde toată autoritatea era exercitată de otomanii. O asemenea stare de lucruri nu a fost ceva specific doar pentru raporturile româno-otomane, ci un fapt bine cunoscut în lumea islamică încă din secolul al VII-lea. Instaurarea suzeranităţii otomane în ţările române a fost un proces îndelungat şi a decurs în perioade diferite în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Dacă în Ţara Românească instaurarea suzeranităţii otomane a avut loc încă în prima jumătate a secolului al XV-lea, în Moldova începutul acestui proces este pus în anul 1456, cînd ţara acceptă plata tributului, iar în Transilvania abia în 1541. Recunoaşterea oficială a suzeranităţii otomane a fost făcută prin nişte acte scrise, care în istoriografie sunt numite...

În pofida faptului că Ştefan cel Mare îl asociase la domnie pe fiul său Bogdan, indicînd astfel boierilor pe cine el doreşte să lase în scaunul ţării, boierimea moldoveana face încercarea să nu ţină cont de opinia domnului, care în 1504 era grav bolnav. Nu se cunosc motivele pentru care o parte din boierii ţării au fost împotriva urcării pe scaunul domnesc a lui Bogdan al III-lea. Unii cercetători consideră că iniţiativa împotriva lui Bogdan ar fi aparţinut clerului, motivul fiind acela că Bogdan era "însemnat", chior, şi deci, după obicei, nu putea fi ales domn. Noul domn, după descrierea medicului veneţian care la 1503 se afla în Moldova, avea vreo 25 de ani, era "sfios ca o fată", dar viteaz şi "prieten al virtuţilor şi oamenilor virtuoşi". Suveranii vecini Moldovei au avut o atitudine diferită faţă de Bogdan al III-lea. În acelaşi în 1504, regele Poloniei Alexandru trimite o solie la Istanbul, în frunte cu Bernard Golawinki, care trebuia să-1 ...